Infrastructura educațională a Școlii Gimnaziale Domino Servite se extinde an după an. Dacă în septembrie 2020 am inaugurat sala de devoțional, iată că, la trei săptămâni de la debutul anului școlar, s-au deschis porțile unei săli de sport la standarde moderne.
Inaugurarea obiectivului a fost făcută într-un cadru oficial, la eveniment fiind prezenți primarul comunei Voiteg, domnul Niculae Pop, reprezentanți ai fundației finanțatoare, cadre didactice, elevi, preșcolari și părinții copiilor.
Evenimentul a început cu cântece interpretate de copii și profesori, urmate de discursurile invitaților.
La finalul programului, invitații au luat masa în incinta fundației și apoi au participat la câteva jocuri muzicale și sportive.
Mulțumim lui Dumnezeu și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect ambițios!