No comments yet

Interculturalitate

Ce să-nsemne, oare, acest termen atât de sofisticat?

Pentru a îl înțelege mai bine, putem să aruncăm o privire în jurul nostru, nu mai departe de zidurile școlii. Suntem puțin peste 70 de elevi și preșcolari, dar provenim din atât de multe culturi diferite: avem elvețieni printre noi, copii francezi sau cu rădăcini rusești, olandeze, bulgărești, maghiare, elevi de diferite etnii și culturi. Armonia care domnește între noi ne face să înțelegem mai bine acest termen sofisticat – interculturalitate. Suntem diferiți, dar ne respectăm și ne iubim unii pe ceilalți.

Vineri, 25 februarie 2022, am avut ocazia să ne familiarizăm puțin cu diferitele culturi din care provin câțiva dintre elevii școlii noastre.

Am aflat, cu surprindere, că în Africa de Sud sunt 11 limbi oficiale, iar numărul turiștilor care vizitează Franța în fiecare an este mai mare decât numărul locuitorilor ei. După ce ni s-a încâlcit limba în gură încercând să repetăm saluturile în limba rusă, am aflat că prietenii noștri germani sunt, de regulă, mult mai distanți decât suntem noi, românii.

Ce ni s-a mai părut amuzant, a fost observația că românii mănâncă foarte multă supă – obicei pe care alte culturi nu îl au. Francezii, de exemplu, n-ar comanda niciodată supă / ciorbă la restaurant – ei o consumă doar când vor să se încălzească, într-o zi friguroasă, sau atunci când sunt bolnavi 😊. Interesant, nu-i așa?

Un alt lucru pe care l-am aflat despre noi, românii, a fost că suntem destul de „relaxați” atunci când vine vorba să respectăm regulile de circulație, fapt care, pentru germani, este de neconceput. Foarte surprinzător a fost și faptul că zulușii care doresc să se căsătorească îi plătesc viitorului socru prețul miresei. Înainte, prețul se exprima într-un anumit număr de vaci – lucru care ne-a lăsat cu gura căscată. Tot despre zuluși am aflat că, pentru a exprima respectul pentru interlocutor, îl salută întinzând mâna dreaptă, susținută de stânga.

Multe lucruri interesante s-au spus, dar partea cea mai spectaculoasă a fost cea practică – am avut ocazia să degustăm delicatese specifice celor patru culturi pe care le-am explorat. Gustările specifice Rusiei, desertul nemaipomenit, originar din Africa de Sud, brânza și baghetele franțuzești, precum și șunca delicioasă din Germania, ne-au încântat papilele gustative.

Cred că cei mai mulți elevi, dar și profesori, au fost cuceriți de diversitatea de arome cu care ne-am delectat. Mulțumim prietenilor noștri care ne-au făcut cunoștință cu câteva aspecte din cultura lor. Suntem, cu siguranță, mai bogați avându-ne unii pe ceilalți și experimentând pe pielea noastră beneficiile interculturalității.

Propun să repetăm experiența!
Înv. Debora Cosmescu

Prima parte a evenimentului se poate viziona aici

Post a comment