Ziua 1:
Săptămâna verde a debutat cu un eveniment mult așteptat – vizita domnului Dan Ungureanu, ilustrator de cărți pentru copii. În afară de faptul că am aflat de la dumnealui câteva dintre tainele vieții de artist, dl. Ungureanu ni l-a desenat pe Apolodor, exact așa cum i l-am cerut, și ne-a încurajat să protejăm natura.
În seara aceleiași zile, elevele de la clasa a IV-a în sus și-au dat întâlnire la școală, la ora 17. Înainte de a viziona un documentar despre viața la cei doi poli ai Pământului, și-au pregătit gustări sănătoase, pe care le-au savurat cu poftă (cele mai multe dintre ele :). La ora 20:30 am acceptat provocarea de a economisi energie, așa că ne-am aventurat pe holurile școlii, la lumina lumânărilor. Am avut parte de o noapte interesantă, în care am dormit în clase și ne-am permis să alergăm pe coridor.
Micul dejun, servit în cancelarie, ne va rămâne în amintire, deși am mâncat doar biscuiți și lapte (pentru a evita risipa alimentară).
Un început interesant pentru săptămâna verde …
Ziua 2:
Cea de-a doua zi ca PRIETENI AI PLANETEI a adus cu ea bucuria copiilor de a face ceea ce ne-au văzut pe noi, profesorii, că facem în fiecare zi, și anume: încercăm să îi educăm.
După ce am avut parte de o lecție deschisă despre cei 3R (reciclare, reutilizare, reducere), susținută de doamna Maria Gheorghiu de la Asociația OvidiuRo, copiii au realizat afișe și flyere pentru a le împărți sătenilor la ziua ECO în Voiteg, cu scopul de a-i educa în spiritul dragostei pentru frumoasa natură care ne înconjoară. Aceasta a fost și ziua de pornire a proiectului ”Chiar de sunt mai mic, și eu mă implic”. Pe biciclete (că doar așa e eco) am mers din casă în casă să chestionăm sătenii referitor la calitatea spațiilor verzi ale Voitegului. Ce am făcut mai departe cu rezultatele cercetării noastre, vă lăsăm să descoperiți în zilele ce vor urma.
Ziua 3:
O zi care anunță multe provocări. Elevii din ciclul gimnazial concep o prezentare despre situația igienizării în localitatea Voiteg, prezentare care va fi înaintată primăriei. În același timp, cei mai micuți se bucură din plin de târgul de economie circulară: ,,Dorești să facem schimb? Eu îți dau bluza aceasta și tu îmi dai jucăria aceea.” Provocările continuă cu crearea de obiecte de artă cu specific pascal, din materiale reciclabile, urmând să ne antrenăm cu o activitate sportivă împreună cu musafirii noștri: o clasă de elevi venită tocmai din Hunedoara. Dar nu suntem gata, fiindcă cei micuți își doresc mai mulți copaci în curtea școlii, de aceea plantează copăcei în ghivece, pregătindu-i pentru o viitoare acțiune mai de amploare. Azi a fost VERDE!
Ziua 4:
Dimineața, după devoționalul obișnuit, copiii au participat la o prezentare despre efectele poluării asupra animalelor. Informațiile de o impecabilă ținută științifică aduse de domnul Gerald Girondel, dar și intervențiile avizate ale elevilor au făcut memorabil acest moment. De exemplu, am aflat că nu omul, cu activitățile lui economice, este cel mai mare poluator, ci – cine credeți? – vulcanii!! Ei sunt responsabili cu peste 90% dintre dezastrele ecologice ale lumii.
Apoi a venit timpul să demonstrăm practic grija pentru animale: copiii s-au împărțit pe grupe și au confecționat un hotel pentru insecte, două căsuțe pentru păsări, au lipit pe geamurile claselor câteva siluete de zburătoare, tocmai pentru a le avertiza pe acestea împotriva coliziunii. O grupă specială a decorat coșurile pentru colectarea selectivă a deșeurilor, în timp ce un desant de băieți a plecat în sat și a făcut fotografii relevante pentru starea de igienă stradală a comunei noastre.
Ziua s-a terminat cu o jumătate de oră de lectură. Odihnă pentru trup și igienă pentru minte.
Ziua 5:
Nici ultima zi a Săptămânii Verzi nu a fost una prea relaxantă pentru elevii școlii noastre, cum poate s-ar fi așteptat unii dintre ei. Au început ziua cu o prezentare despre importanța pădurilor, susținută de băieții claselor a VI-a și a VII-a (care s-au descurcat foarte bine!), apoi elevii au mers la Primăria comunei Voiteg pentru a prezenta rezultatele cercetării pe teren, realizate la începutul săptămânii. Au fost primiți de domnul primar, care i-a ascultat și le-a explicat situația actuală a comunei și eforturile care se depun pentru îmbunătățirea aspectului ei, dezvăluindu-le totodată și unele planuri de viitor (construcția unui cartier de case și a unui nou parc). Și aceasta nu a fost singura surpriză: la plecare angajații primăriei le-au dăruit câte o sacoșă cu dulciuri.
Finalul zilei și al Săptămânii Verzi a culminat cu o competiție de gustări, în cadrul căreia elevii, organizați pe grupe, au trebuit să pregătească un platou în cel mai inventiv și frumos mod posibil. După ce concursul s-a sfârșit, ne-am înfruptat cu toții din bunătățile gătite de copii.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am experimentat în această săptămână!