Ziua Z – îmbarcarea pentru vacanță
Ziua de 16 iunie 2023 a însemnat și la Școala Domino Servite finalul anului școlar. Ne-am strâns laolaltă părinți, elevi și profesori pentru a sărbători împreună roadele muncii copiilor. Cel mai așteptat moment a fost anunțarea câștigătorului cupei Timotei, un premiu complex, care recompensează o conduită bună, un caracter frumos și rezultate școlare pe măsură. De data aceasta, după ce a fost de mai multe ori pe lista scurtă a aspiranților, distincția a revenit Aliciei Naroș, o fată cuminte, muncitoare și curajoasă.
Această serbare a marcat și începutul vacanței mari. Am primit cu toții sfatul părintesc ca, în această perioadă, să fim aproape de Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a putea avea un start bun în viitorul an școlar.
Apoi – cu regrete și lacrimi sau, dimpotrivă, cu un oftat de ușurare – copiii s-au îmbarcat în trenul din Franța, care i-a dus pe toți în vacanța mare, că tare dor le fusese de ea!
Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă păzească, dragi copii! Din toamnă știți unde ne găsiți.
Prof. Cristina Roșca