Vacanță cu maci și soare
Nu știu dacă ați remarcat, la intrarea în sala de festivități, un tablou mare cu o fetiță îmbrățișând un lan de maci. Fetița întorsese spatele școlii și se bucura singură, într-un gest larg, de toată fericirea care îi stătea înainte. De undeva din față soarele o îmbrățișa și el.
Tabloul acesta și-a aruncat lumina lui peste toată serbarea noastră. Copiii au cântat, au susținut programe, au fost premiați, dar parcă stăteau, nu-i așa?, cu spatele la noi. Era mult mai captivant ceea ce îi aștepta afară.
Cei de clasa a VIII-a ne-au transmis gândurile lor, la final de gimnaziu. Ei sunt prima generație care părăsește școala. Sigur că au fost și emoții, la despărțirea de Domino Servite, dar tonul l-a dat curiozitatea, interesul pentru ceea ce le stătea înainte. Mulți dintre ei au vorbit despre meseria pe care o vor urma, ba chiar au făcut un efort de imaginație și ne-au spus cam ce cred ei că vor face peste zece ani.
Cei de clasa a IV-a și-au luat la revedere de la doamna într-un mod mai emoționant. Au mulțumit pentru anii petrecuți în ciclul primar, dar nu au părut inhibați la gândul despărțirii. Ba dimpotrivă s-au arătat foarte independenți și pregătiți pentru provocările clasei a V-a.
Fenomenul acesta ne bucură, pentru că noi nu vrem să ținem copiii captivi la Domino Servite. Și așa cum le dăm drumul în vacanță, le dăm drumul și în viață, doar că pe rând, clasă cu clasă. Sperăm doar că sunt bine echipați pentru ea.
În afară de aceste despărțiri fără traume, elevii au cântat, au pus întrebări hazlii, ba chiar ne-au oferit și două momente coregrafice, care au refăcut legătura cu tabloul. Și fetița din imagine dansa în întâmpinarea soarelui.
Vacanță plăcută!
Prof. Vîlciu Emanuel