Cu numai o zi înainte de această vacanță dictată de pandemie am reușit – slavă Domnului! – să ieșim la pădure. A fost, dacă vreți, cântecul de lebădă al normalității. De acum înainte nu știm ce ne mai așteaptă.

Deși copiii păreau ușor plictisiți la început, totuși ziua superbă și activitățile antrenante au schimbat radical starea de spirit. Pentru că – trebuie să știți – nu a fost o simplă ieșire în natură. Orice activitate a școlii are un sens pedagogic foarte precis. De exemplu, vizita noastră la Birda a vizat familiarizarea cu anumite aspecte ale ecosistemului: diferențierea texturilor pe care la pune la dispoziție un crâng (mușchi, frunze, scoarță etc.), recunoașterea copacilor după frunze, identificarea cântecelor păsărelelor sau orientarea în spațiul multiform al pădurii. Pentru fiecare din aceste obiective au fost amenajate stații speciale, iar copiii, pe echipe, au trebuit să cutreiere zona în căutarea lor.

Vă dați seama că atmosfera a fost foarte animată, păduricea s-a umplut de foșnete și de glasuri, dar o stație anume a mizat pe contrastul viu al tăcerii. Ca să audă diversele ciripituri, copiii au trebuit să facă liniște deplină. Ei au învățat să asculte pădurea.

La sfârșit, un picnic cu foc deschis a întregit tabloul acestei zile. O zi de toamnă adevărată, cu frunze galbene și soare blând ca o mângâiere. Probabil ultimul și cel mai frumos surâs al anului.

Următoarea ieșire (dacă va fi) va fi iarna. Brrr!

Prof. Emanuel Vîlciu