Omul trebuie să mai și stea. Atunci mintea îi lucrează mai bine.
De aceea, țăranii noștri, după ce terminau munca pe câmp, iarna, se retrăgeau prin case și, însoțiți de nelipsitul lucru de mână, spuneau povești, ascultau ghicitori, cântau. Șezătoarea era nu numai o formă de relaxare sau de socializare, ci și un act de împărtășire a culturii populare.
Așa ceva am încercat să facem și noi, organizând în data de 29 noiembrie o șezătoare literară: am spart monotonia orelor de curs și i-am adus pe copii mai aproape de limba română. Sperăm.
Însuși faptul că toți elevii școlii s-au găsit împreună în aceeași clasă, stând pe jos, ca la țară, a fost un prilej de veselie. Tot voie bună au adus și snoavele sau ghicitorile picilor din clasa întâi și de la pregătitoare. Nu știu ce au înțeles ei, dar nouă ne-au plăcut glumele lor (mai ales aceea cu fetița care plângea pentru că urma să meargă la dentist. “Nu mai plânge, draga mea, domnul doctor nu o să-ți facă nimic!” spunea mama consolator. “Dar, mami, atunci de ce să îl mai deranjăm pe domn’ doctor?” întreba copilul, pe bună dreptate.)
Clasele II-a și a III ne-au prezentat cele mai uzuale îndeletniciri manuale ale unei șezători de la țară. Copiii au vorbit și ne-au și demonstrat îndemânarea la țesut, tricotat, brodat, cusut și croșetat.
Clasa a IV-a ne-a spus o poezie într-un delicios grai bănățean, despre un elev chiulangiu și despre ce a pățit el până la urmă.
Clasa a V-a l l-a delegat pe Denis să prezinte o carte despre Primul război mondial și acesta s-a achitat bine de sarcină.
Apoi Karina din clasa a V-a ne-a citit din primul ei roman, Mai mult decât un vis. E un nume pe care vă rog să-l rețineți, veți mai auzi de el. Asta dacă nu-și alege cumva un pseudonim. La finalul lecturii a avut loc și o conferință de presă, în care tânăra autoare a răspuns la câteva întrebări venite de la public.
În fine, clasa a VIII-a a jucat într-o dramatizare după Mircea Sântimbreanu, Un șmecher la lecție. Șmecherul era Vanea, iar Denisa a fost o profesoară excelentă.
Cred că ora a plăcut copiilor. Și profesorilor. O să mai facem.
Mai multe poze