Săptămâna pe care am petrecut-o departe de note și teme pentru acasă a fost totuși o
școală, dar una mai apropiată de ceea ce ar trebui să fie învățământul la modul ideal. O școală la
care copiii să vină de plăcere, să se bucure de un timp folositor și de o relație mai destinsă cu
profesorii lor. Nu știu cum ar fi posibil acest lucru în timpul celorlalte săptămâni, dar Școala
altfel ne-a dat câteva idei.

Spuneam că, deși ne-am plimbat, am făcut poze, am alergat, totuși câteva lucruri noi am
reușit să aflăm. Nicolae Ceaușescu și Regele Mihai n-au mai fost doar unele din multele figuri
care populează manualul de istorie, ci le-am văzut în mărime naturală și aproape în carne și oase
la Muzeul figurilor de ceară. Interacțiunea cu personajul a fost mult mai bună și mai de neuitat.

Marți am fost la Centrul de Reeducare pentru minori de la Buziaș și am văzut condițiile
de trai, culegând unele impresii chiar de la locatarii stabilimentului. Aproape toți au subliniat că
neajunsurile cele mai greu de suportat sunt lipsa de libertate și absența familiei, adică exact
lucrurile pe care noi, oamenii normali, le prețuim cel mai puțin. Într-o discuție cu cadrele și cu
unii dintre internați, copiii au aflat – cu uimire, cred eu – ce ușor poți ajunge acolo, dincolo de
gratii. Adolescenții din fața noastră nu erau și nici nu arătau ca niște monștri , ci “doar”
conduseseră fără permis, furaseră bani sau carduri, se bătuseră, postaseră pe net anumite poze
fără acordul celui fotografiat etc.

Miercuri am rămas în școală și ne-am uitat la un film din seria Narnia, e vorba de
Călătorie cu corabia “Zori de zi”. Copiii (și adulții) s-au reîntâlnit cu Aslan, Lucy, Edmund și
au luat act de existența caraghiosului Eustace, cel pentru care călătoria în Narnia și apariția lui
Aslan au fost revelații care i-au schimbat viața.

Joi și vineri au fost dedicate unui proiect ambițios: o excursie-duplex la Hunedoara și
Alba Iulia, pentru că nu se putea ca în anul centenarului să nu facem pelerinajul acesta pe care
trebuie să-l facă orice român o dată în viață. E adevărat că elevii noștri au apreciat mai mult
mâncarea oferită de mall-urile din zonă, dar nu ne descurajăm: scopul excursiei nu a fost unul
informativ, ci mai degrabă unul de formare a gustului, de deschidere a apetitului pentru istorie și
cultură. Și oricum, elevi și profesori, ne-am simțit bine împreună, ne-am făcut rost de amintiri
comune, ceea ce este o bună bază de plecare pentru orele grele care vor urma…

prof. Vîlciu Emanuel

Mai multe poze