1

Aniversare 10 ani Domino Servite în România!

Discursul ținut de doamna director Lidia Veciunca cu ocazia Aniversării:

Doamnelor și domnilor, stimați prieteni și invitați,

Vă mulțumim că ați răspuns invitației noastre și ați venit să încurajați și să susțineți o școală mică, de sat,
care abia împlinește 10 ani, dar se uită cu încredere în viitor.

Cred că a fost o idee bună să organizăm acest eveniment în cadrul conferinței anuale de profesori. Nu se
putea o ocazie mai potrivită și ne bucurăm că avem oaspeți atât de deosebiți încă de la prima noastră aniversare
mai serioasă.

Suntem un copil al Școlii Domino Servite din Africa de Sud, școala noastră-mamă, care anul acesta împlinește 33 de ani.
Dumnezeu a binecuvântat începutul slab din 2009 și ne-a călăuzit de la bun început, așezând pe drumul
nostru, în momentele importante, oameni cumsecade care ne-au învățat cum să deschidem o școală particulară.

Terminasem facultatea, profesorii buni din Africa de Sud reușiseră să mă pregătească pentru slujba de dascăl, abia așteptam să primesc copiii la clasă, dar nu știam cum se începe o școală. În România, dacă vrei să ai succes trebuie ori să ai relații sau bani, ori să fii foarte bun, să excelezi. Ei bine, noi nu aveam nici una nici alta, dar ne-am încrezut în Domnul și El ne-a purtat.

Nu voi uita cum domnul expert ARACIP, persoana pe care am întâlnit-o în minister, la București, și căreia i-am împărtășit viziunea noastră, ne-a încurajat spunându-ne că apreciază tinerii care revin în țară și vor să facă ceva bun pentru români. Mi-a dat cartea dumnealui de vizită și, în toți anii cât a mai lucrat la minister, ne-a oferit gratuit consultanță.

Nu am vrut o școală creștină unde elevii să acumuleze cunoștințe despre Dumnezeu și să tocească diverse doctrine biblice. Nicidecum! În Africa de Sud întâlnisem o școală creștină altfel, diferită… Acolo mi-am făcut săptămânile de practică pedagogică. Observasem elevii… observasem cum se comportă aceștia în ore și în pauze… Cunoscusem viața profesorilor, care erau un model pentru copii… Am fost extrem de impresionată. Am
conștientizat că Evanghelia face minuni! Și ce este Evanghelia? Este vestea bună că Domnul Isus a murit pentru păcatele noastre și că prin sângele Lui avem iertarea de păcate. Putem să trăim liberi de păcat și nu mai trebuie să fim robii păcatului și ai viciilor. Viața mea s-a schimbat acolo.

Aveam 23 de ani. Am mers la un consilier, care s-a rugat cu mine pentru păcatele pe care le-am mărturisit… Mi-am dat seama că fusesem egoistă și prefăcută și am căutat din toată inima acea viață curată pe care o văzusem la oamenii de la misiunea Kwasizabantu. După ce mi-am pus viața în ordine, am simțit foarte mult dorința să spun și altora despre această transformare pe care o trăiam: o viață în care nu trebuie să te mai chinui să placi oamenilor, o viață fără dependențe, fără mustrări de conștiință și remușcări. Înainte, adeseori mă culcasem plângând cu regrete că nu m-am purtat frumos cu părinții, frații ori cu prietenii. Nimeni nu mă învățase cum să nu mai simt aceasta. În Africa abia am aflat că trebuie să îmi mărturisesc păcatele și să îmi cer iertare de la cel căruia i-am greșit.

Acest lucru vrem să-l transmitem și noi copiilor de la Domino Servite. Poți să trăiești o viață bogată, să te bucuri de copilărie, să te joci cu toată inima, să inventezi jocuri și jucării, să înveți limbi străine, să devii bun în
domeniul tău, să te implici în proiecte comunitare… Poți face multe lucruri dacă inima e curată. Ai mult timp de joacă și mult timp de lucru dacă nu ești rob al televizorului sau al computerului. Dacă nu vizualizezi pornografie și nu ești preocupat să te îmbraci și să te comporți ca să fii acceptat de societate, vei deveni un tânăr responsabil, de încredere.

Școala a luat ființă pentru că am simțit că aceasta e voia lui Dumnezeu, ne-am extins cu clase de gimnaziu în 2015 tot la porunca lui Dumnezeu. Dacă vom merge mai departe cu clase de profesională și când vom face
aceasta… e tot în planul lui Dumnezeu. Suntem ca un cățeluș care merge în urma stăpânului.

Nu am chemat profesorii, Dumnezeu i-a trimis. Nu le-am făcut promisiuni că vor fi bine plătiți sau vor avea alte beneficii. Din contră, când am venit și i-am spus lui dlui Koller că simțim că Domnul ne cheamă în
această lucrare, el ne-a spus: Ești de acord să lucrezi ca voluntar, să nu primești vreun salariu și să nu îți faci o carieră progresând în grade didactice? A fost o decizie grea, dar am luat-o fiecare dintre cei care sunt azi
profesori la DSS. Dumnezeu ne-a binecuvântat din belșug, puteți să întrebați pe oricare dintre ei.

De multe ori când copiii nu se înțeleg sau vorbesc pe un ton nepotrivit le spunem: “Auzi pe doamna vorbind așa? Ai văzut vreodată ca doamnele să se comporte așa?” „Nu”, spun ei timid. Și îi învățăm să își ceară
iertare. Pentru noi e foarte important ca profesorii să trăiască în curăție înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor, să nu se compromită în niciun fel.

De asemenea, noi nu facem reclamă agresivă, nu chemăm copiii la școala noastră promițându-le facilități deosebite… Nu vrem să furăm copiii de la școala de stat. Noi ne rugăm așa: “Doamne, urmează înscrierile…
trimite Tu copiii pe care Tu îi ai în plan și îi vrei la școala noastră!” Când vine un părinte să se intereseze de școala noastră, îmi propun (nu mi-e ușor, recunosc) să fac imaginea destul de sumbră: nu avem after-school, masa o
plătiți în plus – pe lângă taxa școlară, purtăm uniforme, primim puncte de penalizare la orice abatere… Dar părinții elevilor noștri ne fac reclamă destulă!

În încheiere, doresc să menționez versetul pe care l-am avut înaintea ochilor la înființare: Lucrul acesta nu se va face prin putere… Este lucrarea lui Dumnezeu, proiectul Lui și noi suntem doar slujitori ai Săi. Să îi
rămânem credincioși Lui – profesori, elevi, părinți și prieteni ai școlii.

Vă mulțumesc pentru atenție și vă doresc să vă bucurați mai departe de programul nostru!

Prof. înv. primar Lidia Veciunca

Comment(1)

  1. Reply
    Pieter Fourie says:

    THANKS, LIDIA! A beautiful, God-honoring talk you gave! It really was a blessing to me, to see what the Lord has convinced you of, and the beautiful fruit the Lord allowed you to experience these 10 years! I really enjoyed all of your messages concerning your school and teachers and children you sent me! May the Lord’s blessing increase in the years to come! May God bless you all abundantly!!
    Greetings to your staff and family and Uncle Hans!
    Uncle Pieter and Auntie Ann Fourie

Post a comment