No comments yet

La pădure

Toamna la Domino Servite nu are cum să treacă neobservată!

Din dragoste pentru natura minunată și dintr-o firească dorință de recreere, aflându-ne la finele primului modul de școală, am ieșit la pădure cu un aer de vacanță, dar mânați și de curiozitatea de a descoperi ce se ascunde printre frunzele galbene, vreascuri și scoarțe uscate.

Așa am petrecut vinerea trecută împreună cu toți școlarii și profesorii: privind, cercetând, întrebând și bucurându-ne de timpul frumos din acest octombrie memorabil. Aproape că am fi putut înnopta pe acolo, deoarece atât fetele, cât și băieții au construit câte un refugiu destul de stabil și încăpător, dar am amânat ideea pentru un moment când vom fi mai pregătiți!

Vă dorim și vouă, tuturor cititorilor, o toamnă frumoasă pe care să o admirați cu toată ființa și care să vă înnoiască puterile și iubirea pentru Făcătorul ei.

Prof. Oana Graf

Post a comment