Am pândit multă vreme o după-amiază însorită pentru a ieși în livadă, într-o acțiune menită a-i familiariza pe copii cu lucrările de toamnă. Când aproape ne pierdusem speranța, după mai multe amânări de ultim moment, am nimerit o fereastră perfectă între norii atotstăpânitori.

Momentul era un dar ceresc: nicio amenințare pe cer, un soare dulce și lipicios ca o acadea, un sol nici uscat, nici noroios, numai bun de luat la picior.

Cred că și copiii s-au simțit bine, deși, la început, inerția statului în bănci și lipsa de mișcare au provocat câteva vagi și neconvingătoare proteste. Până la urmă, după ce au cules/mâncat mai multe lădițe de nuci, după ce au privit cum se scutură nucii cu un utilaj de ultimă generație, după ce au folosit la adunat nuci niște instrumente extrem de ingenioase, elevii noștri s-au declarat mulțumiți de gustările care i-au așteptat în mijlocul livezii. Unul dintre ei, un băiețel blond și simpatic de la primar, mi-a spus cu convingere și cu gura plină: “Domnule profesor, mâncarea a fost foarte, foarte gustoasă!”

Eu cred că întreaga zi a avut un gust bun, care ne va rămâne multă vreme în amintire. Gustul binecuvântării.

Prof. Emanuel Vîlciu